Fundaţia Special Olympics România a organizat joi, 11 februarie 2016, un eveniment sportiv organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea de abilități motorii la persoane cu Sindrom Down- etapă esențială spre o viață independentă”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Competiția, traseu aplicativ „Inițiere motorie timpurie” a avut loc între orele 16.00-18.00, la sala de gimnastică a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, Str. Constantin Noica, nr. 140.
La competiție au participat 31 de sportivi cu vârste de până la 9 ani, cu și fără dizabilități intelectuale de la școli, asociații și Ong-uri din București: Asociația Down București, Asociația Angels Friends Down, Asociația Mihai, Asociația Caritas; dar și sportivi independenți. Ei au fost îndrumați de 23 de studenți voluntari din cadrul UNEFS București. La eveniment au participat, de asemenea, 27 de însoțitori.
Activitățile proiectului „Dezvoltarea de abilități motorii la persoane cu Sindrom Down- etapă esențială spre o viață independentă”se implementează în 7 orașe: București, Bacău, Brașov, Cluj, Craiova, Iași, Târgoviște și în Valea Jiului, în perioada 1 aprilie 2014 – 30 aprilie 2016.