Fundaţia Special Olympics din România a organizat marți, 30 septembrie 2014, în intervalul orar 13.00 – 15.00 la sediul Școlii I. G. Duca din Petroșani, seminarul de instruire pe teme sportive, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea de abilități motorii la persoane cu Sindrom Down – etapă esențială spre o viață independentă”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Seminarul a debutat cu o prezentare a proiectului, urmată de prezentarea ”Metodelor de inițiere motrică timpurie” și a ”Metodelor de antrenament în Gimnastica Unificată”.
La acest eveniment au luat parte: 1 cadru universitar, 3 studenți, 2 specialiști de la școli speciale, 2 specialiști de la ONG-uri, 9 profesori de sport/antrenori de la școli de masă școli speciale și Clubul Sportiv Școlar, 9 părinți/membri de familie ai unor copii și tineri cu Sindrom Down- din Petroșani, Lupeni, Petrila.
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org.